Iasmina RENUNȚĂ la competiție în Gala Casa Iubirii! Ultima îmbrățișare cu Moldo a făcut pe toți să plângă

13.04.2025

Gala din 13 aprilie a fost una dintre cele mai intense din istoria emisiunii "Casa Iubirii". Iasmina, una dintre cele mai puternice și controversate concurente, a decis să renunțe la competiție în urma unui moment tensionat cu prezentatoarea Andreea Mantea și a unor confruntări cu restul casei. Dar ceea ce a emoționat profund a fost despărțirea de Moldo – o îmbrățișare sinceră, plină de lacrimi, care a rupt tăcerea din platou.

Totul a început încă de luni, când Iasmina a avut o discuție în contradictoriu cu Andreea Mantea. Fără să se cenzureze, Iasmina a pus la punct producția, colegii și chiar pe prezentatoarea emisiunii. De-a lungul timpului, comportamentul ei a fost adesea considerat inadecvat, însă Andreea a fost mereu de partea ei. De data aceasta însă, i s-a atras atenția că limitele au fost depășite.

În gală, producția i-a prezentat imagini care reflectau comportamentul ei pe parcursul emisiunii. Chiar și în acel moment, Iasmina a rămas fermă și a spus că nu consideră că a greșit cu nimic. Reacția ei a fost una aprinsă, iar tensiunea a crescut vizibil între ea și Andreea Mantea.

Cu toate acestea, publicul a votat-o pe Iasmina drept favorita săptămânii. Un gest de susținere masiv, care putea să-i asigure în continuare locul în casă. Dar surpriza a fost uriașă: Iasmina a refuzat să mai fie votată și a cerut să părăsească emisiunea.

Voturile colegilor au trimis spre eliminare trei concurenți: Danciu, Veronica și Sorin (propus chiar de Iasmina). Danciu ar fi fost cel eliminat, dar Andreea Mantea a intervenit cu o întrebare-cheie:

"Dacă tot îți dorești atât de mult să pleci, ai vrea să-i oferi lui Danciu șansa de a continua în locul tău?"

Fără ezitare, Iasmina a spus "Da". A renunțat la competiție și i-a lăsat lui Danciu ocazia de a rămâne. Un gest neașteptat, care a surprins pe toată lumea și a fost apreciat chiar și de cei care o criticaseră.

Momentul cel mai emoționant a venit la final, în timpul despărțirii. Iasmina și-a luat rămas-bun de la colegi, dar îmbrățișarea cu Moldo a fost cea care a lăsat lacrimi în ochii tuturor.

"Ai grijă de tine. Tu meriți ceva mai bun", i-a spus ea, cu vocea tremurândă.
"Să ajungi să iubești și să pleci cu cineva de aici", i-a urat ea sincer.

Iasmina și-a luat rămas-bun și de la Dorobanțu, căruia i-a urat putere, de la Moldo – pe care l-a emoționat profund, și de la Laura, pe care a numit-o "o prietenă minunată, o persoană de nota 100".

"Sunt mândră de mine. Nu regret nimic.", a fost concluzia ei, rostită cu fermitate și demnitate.